Diabetul, un amic

Pentru cei/cele care nu stiu trebuie sa spun, inca de la inceput, ca am acasa un diabetic. Asa l-am luat, asa m-am indragostit de el, asa m-a cucerit. Despre Dragos e vorba si o sa va spun cateva cuvinte despre viata mea alaturi de diabetul sau.

Stiti, noi doi (eu si diabetul lui Dragos) ne-am cam imprietenit. A fost dragoste la prima vedere pentru ca a venit la pachet cu proprietarul. Cand si-a scos prima oara pen-ul ca sa-si faca insulina (luase niste ciuperci la cuptor dar voia sa ma impresioneze) am facut ochii mari, ca cepele, si el a mustacit multumit…”Am cucerit-o” si-a zis in gand. Eu ma intrebam daca nu-l doare si chiar l-am intrebat iar el a mimat o grimasa in timp ce acul intra in burta. Actor. Dupa cinci zile acceptam cererea lui in casatorie si dupa sapte luni eram doamna Bucur. Ok, asa ma cheama in buletin: Alina Daniela Bucur.

La inceput nu aveam nici cea mai mica idee despre ce inseamna hipo si hiper. Vedeam ca se testeaza des, ca isi face insulina, ca isi cantereste mancarea (a avut o perioada in care mergea cu cantarul in geanta la restaurant) dar, cu timpul, am invatat cam tot ce e important sa stiu despre diabet.

Azi acele, insulina, testele, senzorii, pompa fac parte din viata mea. De multe ori ma intreb daca el nu s-o fi saturat de ele dar il vad pozitiv mereu si firesc in relatia lui cu diabetul asa ca ma linistesc.

Mi-a spus de cateva ori ca boala asta i-a facut viata mai buna. Pare ciudat, dar imi explica despre cum l-a organizat, cum l-a educat si, mai ales, despre cum l-a invatat sa inteleaga cu adevarat care sunt marile valori ale vietii. Si eu am invatat de la el.

Desi are perioade extrem de solicitante din punct de vedere profesional si asta ii afecteaza glicemiile pe o perioada mai lunga de timp, desi ma ingrijorez pentru fiecare noapte pierduta la cate-o filmare, desi il vad uneori confuz de la hipo sau nervos de la hiper, el e aproape tot timpul “treaz”…inauntrul sau stie foarte bine ce are de facut de fiecare data si face. Face asa de bine si de discret (are grija de el) incat reuseste sa ne fereasca pe noi (pe mine si pe copii) de diabet. Nu se plange niciodata, nu spune niciodata “nu pot” atunci cand am nevoie de ajutor (si poate nu tot timpul se simte bine), nu e mofturos sau pretentios, ba e chiar vesel si mereu gata sa gaseasca o solutie. Odata si-a uitat insulina acasa, stia ca plec in oras si m-a sunat sa i-o duc. In graba mea am uitat sa o iau…pe drum mi-am facut mii de procese de constiinta, aveam o intalnire importanta si nu mai aveam timp sa intorc. L-am sunat sa-i spun ca i-am uitat insulina si eram aproape sigura ca o sa ma certe (eh, sechele din trecutul meu indepartat) dar a fost extrem de calm si a zis ca va gasi o alta solutie, sa stau linistita. Firescul cu care se raporteaza la problemele zilnice este ceva ce invat mereu de la el. La mine, daca apare o problema, se produce panica. La el se activeaza cu calm cautarea solutiei. O singura data s-a enervat tare. Cand si-a uitat borseta cu teste si insulina la hotel, in Paris. Iar eu, o singura data m-am speriat ingrozitor. Intr-o noapte, cand a intrat in hipo si i-a luat cateva zeci de secunde bune ca sa ma recunoasca si sa-mi poata spune ceva. M-am panicat, desigur, i-am adus zahar si am asteptat sa isi revina. In rest, viata e ca la orice alta familie. Cu hidrati, dulciuri, munca, vacante, copii, prieteni si muulte vise frumoase de implinit in viitor.

Va imbratisez,

Dana

…………………………………………………………………………………………………………………..

Tati are diabet,  plecam in vacante, ne dam pe montagneruss-uri, in fine, facem o gramada de lucruri mega ultra tari!  Tata are nevoie de dulciuri in fiecare zi, asta inseamna ca avem mereu dulciuri in casaaaa…….mmmmm.. JJ! Eu stiu de cand m-am nascut ca el are diabet, asa ca nu mi se  pare mare chestie. Bine, nu spun ca nu vreau sa nu mai aiba diabet, spun ca nu ma deranjeaza. Il ajut sa se testeze daca e la volan si are nevoie sau daca il tine pe Kadri, sau il ajut sa isi faca insulina. Facem matematica pe tema asta, adica el imi spune ca a mancat la pranz o felie de paine sau o farfurie cu paste iar eu calculez cata insulina trebuie sa isi faca in functie de cantitatea de  hidrati. De exemplu:

Tata mananca la pranz 2 felii de paine si 100 grame de orez. Cata insulina trebuie sa isi faca tata stiind ca :

-o felie de paine are 20 grame

-20 grame paine=50 grame orez =10 hidrati

-pentru 10 hidrati se fac 3 unitati de insulina

Il iubesc si mereu va fi asa!!

LOL!!!  

SOFIA

…………………………………………………………………………………………………………………..

Cand am aflat ca am diabet am crezut ca viata mea va fi un chin, intelesesem ca nu voi mai putea bea cafea, manca banane si capsuni! Primii doi-trei ani viata mea au fost intr-adevar un chin, deoarece accesul la informatie era mult mai putin facil ca in prezent, cartile  greoaie, iar comunicarea cu medicii destul de “pe fuga”.

Diabetul mi-a schimbat viata, mi-a facut-o mai ordonata, pe mine m-a invatat sa  cantaresc mai bine lucurile din ea, autocontrolul a devenit important si in general mi-a ordonat altfel prioritatile. Bineinteles ca daca as putea sa scap de el, as scapa. Sunt satul de ace, injectii, teste, senzori, calcule, hidrati, nervi, hidrati, unitati de masura, autocontrol si dependenta. Dar daca as putea alege sa nu fi avut diabet niciodata… ei bine, cred ca as spune pas! Sunt omul din prezent si ca rezultat al acestei boli care m-a modelat in asa fel incat sa ii fac fata, cred ca fara ea as fi fost un om mai sarac si un alt Dragos Bucur.
Nu iubesc diabetul, dar ii multumesc.
Dragos
Advertisements

49 thoughts on “Diabetul, un amic

  1. Cititi despre dieta kero! Puteti intra si pe grupul Keto Romania, care este la inceput de drum. Mai este un grup din afara, 2KetoDudes. Sanatate!

    Like

  2. Stiu cum este sa traiesti in casa cu un diabetic si va inteleg perfect si fiul meu a fost diagnosticat cu diabet zaharat tip 1, la varsta de 2 ani jumate, a fost groaznic cand am primit vestea, dar usot usor ne-am obijnuit cu el ( diabetul) si acum face parte din familia noastra. Acum fiul meu are 4 ani si a acceptat aceasta boala ca si cum ar fi avut-o din totdeauna. E greu cu hipo si hiper, am avut si noi parte de glicemii foarte mici, cand pur si simplu a cazut din picioare sau glicemii foarte mari. Dar asta e viata de ” dulcinel” si ne-am obijnuit. Va pupam si sa aveti parte de multa sanatate toata familia, pt ca nimic nu conteaza pe lumea asta mai mult decat sanantatea.

    Like

  3. Va recomand sa luati legatura cu doctorul Mark Hyman. El si multi alti doctori sustin ca diabetul poate fi vindecat sau cel putin imbunatatit. Eu cred sincer ca alimentatia te poate ajuta in vindecare si asta sustin si ei. Va doresc multa sanatate si viata fericita!

    Like

  4. Draga familie calda si iubitoare si senina. Exista cazuri diabet ameliorat din alimentatie (scazut dozele de insulina, trecut de la insulina la pastile). Prima data am dat peste conceptul asta in niste reality- show-uri americane pe tema Raw Reversing Diabetes. Apoi am discutat in jur si cineva mi-a zis ca da, a reusit,e mult mai bine si fiecare pas l-a facut cu teste de glicemie alaturi si a ramas cu auto-controlul si testele, dar nu cu injectiile si nici cu nervii.

    Cautati un doctor care a reusit asta, sa va coordoneze si pe voi, merita incercat.

    Like

  5. Va iubesc tare tare !! Sunteti un exemplu pentru mine ! Sa ramaneti la fel !Sunt emotionata si nu imi gasesc cuvintele potrivite !😍😙

    Like

  6. Suntem intr-adevar suma experientelor noastre. Important e sa vedem mereu partea plina a paharului. Va salut si va doresc viata lunga si frumoasa impreuna!

    Like

  7. Asa este,diabetul schimba viata oamenilor,dar conteaza sa ramanem pozitivi si sa continuam sa ne bucuram de viata.O spune o mama a carui fiu de 2 anisori are diabet 😊

    Like

  8. Poate stiti, dar daca nu, nu strica sa aflati 😊 Dr Michael Greger spune in prezentarea lui ‘how not to die’ si in cartea cu acelasi nume, ca diabeticii care au trecut pe plant based diet au ajuns sa poata renunta la insulina dupa o anumita perioada de timp. Look it up 🙊 Il gasiti si pe youtube 😊

    Like

  9. Si noi..mai exact Mateo(baiatul meu) suntem prieteni cu diabetul de 2 ani…ne-am obisnuit cu el..viata merge inainte!Si baietelul meu este foarte disciplinat!
    Va admir ..sunteti o fam f frumiasa.
    Cu drag,Alina.

    Like

  10. Bună
    Poți scăpa de insulină adoptând o dietă vegană, foarte sănătoasă și foarte gustoasă.
    Mult succes în continuare și iubiti-vă mult.

    Like

  11. Buna ziua familia Bucur,
    Va simt prin cuvintele pe care le scrieti si pot spune ca sunteti deosebiti si frumosi la minte si suflet.
    Sunteti o parte din raspunsul la intrebarea: daca ar fi sa se sfarseasca lumea, langa cine credeti ca ati reusi sa supravietuiti? Voi faceti parte din grupul pe care l-as alege eu.
    Intr-o lume preocupata sa-si planga propriile griji si afectiuni, aceasta este marea provocare: cum sa ramai pozitiv si normal cu cei din jurul tau, ducandu-ti demn secretul si viata.Iar prin ce ati impartasit mai sus, deveniti un exemplu de urmat.
    Am citit doar câteva dintre articolele postate si de fiecare data m-am bucurat sa vad ca si altcineva a descifrat ce conteaza cu adevarat.

    Va imbratisez, ma bucur ca existati!

    Like

  12. Sunteți o familie minunata, oameni buni cu adevărat! Nu știam de boala ta Dragoș, însă asta m-a făcut sa va apreciez și mai mult. Dumnezeu sa va țină uniți pentru totdeauna și să vă dăruiască milioane de bucurii!

    Like

  13. Frumos, e extraordinar ca toata familia a invatat cate ceva datorita (multumita?!) diabetului… Este minunat ca stiti sa vedeti jumatatea plina a paharului. Multi au paharul plin, incat da pe dinafara, si tot nu stiu sa se bucure de nimic… Va felicit, sunteti absolut minunati! Si frumosi!!!!

    Liked by 1 person

  14. Dieta keto face minuni. In Bucuresti, la voi, este Valentin Bunea (Body Engineering) care va poate ajuta. Va imbratisam cu drag frumosilor! Bia

    Like

  15. Oameni frumosi, oferiti o lectie minunata de viata si sunt convinsa ca prin ceea ce impartasiti schimbati si voi putin modul gresit in care ne-am obisnuit sa ne raportam la noi si la ceea ce ne incearca in viata!

    Like

  16. Fantastic!De azi m-am și “abonat” la blog …nu știam,cred ca e tipul I…am lucrat ca medic rezident pe secția de pediatrie…saloane cu copii diagnosticați cu DZ tip I.Este șocant pentru părinți sa afle diagnosticul…poate copiii nu înțeleg exact…mi-as dori ca acele familii sa aibă acces la expunerea asta.Sunteți deosebiti,sunt convinsa ca nu e ușor!

    Like

  17. Te inteleg pe deplin, Dragos! Si eu gsndesc la fel, cu DZ de cateva decenii … suntem asa cum suntem datorita lui. Te iubim mult si te apreciem enorm, personal si profesional. Numai bine vs uram, tie si familiei tale minunatvde frumoase!

    Like

  18. Sunt atat de multe de spus … aveti o atitudine corecta fata de diabet si frumoasa intre voi. Mereu spun ca diabetul este o situatie si nu o problema. Trebuie tratat corect si poti avea o viata normala. Si un om fara diabet trebuie sa se fereasca de excese, de orice fel! Daca as cauta un sinonim al diabetului acesta ar fi: ECHILIBRU. Asa vad eu.
    Dragos, te dau mereu exemplu baiatului meu care are diabet de la 4 ani si acum are deja buletin. Esti un om care stie sa traiasca normal cu diabetul si care nu s-a dat batut desi nu iti este usor.
    Multi oameni evita sa intre in contact cu diabetici … este mai usor sa inchizi ochii si sa ignori un diabetic sau sa-l privesti ca pe un ciudat. Acesti oameni nu stiu insa ca un diabetic este o persoana echilibrata, maturizata peste media varstei (mai ales copiii) si foarte responsabila.
    Abia asteptam sa vedem ultimul tau film in care am auzit ca se vede clar Dexcom-ul. Mare si utila inventie!
    Sper sa isi gaseasca si el “Dana” lui care sa-i fie aproape si sa-l iubeasca cu tot cu diabet.
    Meritati toata aprecierea! ☺

    Like

  19. Felicitari, Dragos pentru felul in care ai reusit sa gestionezi “relatia” ta cu aceasta boala! De aproape 10 ani incerc sa gasesc si eu o cale de comunicare cu afectiunea de care sufar, cu boala Crohn, dar pana acum am reusit mai mult sau mai putin. Multumesc pentru doza de optimism. Multa sanatate si fericire langa frumoasa ta familie!

    Like

  20. Eu va multumesc tare pt articolu asta pt ca mi se pare atat de misto ca puneti punctu pe “i”, adica informatia. Si eu la inceput, deja imi scriam testamentul cand am aflat ca am diabet, dar dupa multe discutii cu multi altii, am vazut ca nu e capat de tara si te invata doar sa fii cumpatat si flexibil. Multi nu inteleg ca poti sa iti ajustezi dozele si nu sa disperi daca ai baut o cola, ca doar trebuie sa duci o viata echilibrata si sa devii ceva mai responsabil, dar ce ma uimit total e ca am intalnit in multe pers care au diabet o bucurie a vietii cum nu am vazut la multi altii, asa ca da, poate ne face sa apreciem altfel viata.

    Like

  21. Cu diabetul traiesti o viata ca si cum ai trai alaturi de un vecin mai dificil greu de potolit dar cu diplomatie si lupta reusesti ca nu ai incotro. o boala perfida ! Trebuie sa sti sa traiesti frumos elegant atent . Trebuie sa sti sa inveti cum sa te faci fericit ! VIATA E FRUMOASA ORI CUM! asta pt ca si eu am diabet insulina dependeta ! Fac insulina de 4 ( patru) ori pe zi si consider ca este ca incaltatul unui pantof ca doar descult nu poti merge!

    Like

  22. ce tristete cand vad ca oamenii incurajeaza sufletele disperate in vederea ingrasarii unei industrii bolnave care ne sustine economia. Boala care printr o alimentatie lipsita de carbohidrati si zaharuri poate fi tinuta chiar cu indicele glicemic subdiabetic. Ma revolta incurajarea acestui mod de viata, va admir ca artisti, chiar si ca parinti, dar ma dezamageste o reclama la insulina, reclama ce nu isi are rostul, caci oricum un diabetolog cumparat de o companie farmaceutica (ca mai toti de altfel), va face tot posibilul sa va incurajeze acest mod de viata periculos de altfel.
    Cat de gustos si sanatos poti manca in diabet fara sa ti risti viata un moment, daca nu te lasi influenta de ceea ce inseamna manipularea industriei farmaceutice.
    Gasesti pana si inlocuitorul unui zahar ce are indicele glicemic foarte mic, pe care il poti si carameliza, sau folosi in tot ceea ce ti pofteste inimia, gasesti solutii pana si la felia de paine, ce nu neaparat trebuie sa contina faina de grau, ci de migdale sau in… discutia poate fi atat de sanatoasa si complexa, incat sa nu riscam ca uitarea unei doze de insulina sa ne devina fatala.

    Like

    1. Nu confundati Dz Tip 1 cu Dz Tip 2 !!! Dcaca sunteti bolnav (a) de diabet tip 1, faceti dvs. cunoscut tratamentul si dieta revolutionara.

      Like

  23. Buna !! Chiar vroiam sa va scriu..sa va cer ajutorul..sotul meu are diabet zaharat insulino..si ii da si niste pastile..L- a depistat cand am vrut sa fac analizele sa pot ramane insarcinata..in urma cu 7 ani..Acum ne- am mutat in Anglia..aici se mananca ffff .haotic..fast food la fiecare pas..V- as ruga daca a- ti putea sa imi dati si mie retete..nu stiu ce sa ii dau sa manance….mananca si prajit..fiert..gratar..dulciuri din comert..facute in casa..cu zahar..Va multumesc la amandoi, pentru acest subiect!<3

    Like

  24. Dragos ,esti un norocos alaturi de Dana,de familia ta!…Viata e frumoasa oricum!…Eu nu zic ca am acasa un diabetic!..Eu am o fata frumoasa…n-ai zice ca-si “inteapa “corpul de 4 ori pe zi!…Stie despre tine ca “sunteti la fel”….

    Like

  25. Sunteti o familie minunata! Si eu am diabet de tip 1 de 5 ani si pe mine m-a disciplinat boala asta si m-am regasit cuvant cu cuvant in postarea ta! Esti superba, Dana! Si toti 4 formati o familie extrem de frumoasa pe care cu totii ne-o dorim! Viata lunga si frumoasa impreuna!

    Like

  26. Draga familie Bucur, in numele grupului ASCOTID (copii cu diabet) va multumesc pentru povestea voastra frumoasa din care multi au de invatat sa accepte tot ce li se intampla, iar cu dragoste, rabdare, respect, cu bune si rele sa mearga inainte.

    Like

  27. Si eu am diabet de la 8 ani si 11 luni! Acum am 10 ani si m-am obisnuit cu boala! Eu cred ca diabetul mi-a schimbat viata in bine!

    Like

  28. Eu lucrez cu pacienti cu diabet de peste 16 ani si educatia pacientului e una din principalele elemente care duc la succesul managementului de zi cu zi. Desi suna similar, tipul 1 de diabet se trateaza diferit de tipul 2; unii sunt confuzi crezand ca tipul 1 de diabet este reversibil, ceea ce este total gresit deoarece este vorba de incapacitate totala a celulelor beta de a produce insulina si implicit de a metaboliza carbohidratii. Exista cursuri pentru pacientii cu tipul 1, precum DAFNE: dose adjustment for normal eating. Acesta stabileste raportul dintre insulina si carbohidrati pentru fiecare masa sau gustare. Aplicabilitatea principiilor DAFNE in managementul de rutina al diabetui de tipul 1 este posibila atata timp cat greutatea pacientului ramane stabila si asta pe termen lung se poate controla prin exercitiu fizic si prin administrarea unor cantitati constante de carbohidrati complexi. Va doresc mult succes si decizii cat mai optime de zi cu zi care sa va asigure un contril glicemic cat mai apropiat de normal. Credeti-ma aceast lucru este posibil!

    Like

  29. stiu ca nu ati cerut solutii..darr cred ca merita sa stiti ca terapia Bowen poate ajuta foarte mult. cel putin poate ajunge sa scada dozele de insulina pana la vindecare. e o tehnica manuala, naturala care stimuleaza organismul. recomand din suflet sa incercati!
    sunteti foarte frumosi si v-am admirat oricand vam vazut.
    Simona

    Like

  30. Parca am scris eu articolul…cu o rectificare, in loc de ”DRAGOS”, am pus ”ANDREI”. Andrei, e al meu! Andrei e cel calm, care crede ca pentru orice problema exista o solutie. Andrei este cel de la care am invatat ca NU PUTEM SA LE AVEM PE TOATE….. Iar eu cred ca exista o LEGE A COMPENSATIEI….si de aceea ….suntem fericiti!

    Like

  31. Scaderea dozelor de insulina la cei cu tip 1, este posibila! Eu am 36ani si de 33,6ani am diabet tip 1! Am observat mai multe lucruri in viata! Nu poti trai mai mult de 48ore fara insulina!🙌

    Like

  32. Buna, Ma numesc Bianca si vreau sa va felicit ca sunteti asa puternic si ca aveti o familie minunata care va sustine…si eu am acceiasi parere ca si dvs dsp bolile pe care le primim, ele ne fac mult mai puternici capabili sa vedem viata altfel sa o pretuim mult si sa o traim la maxim,,,cu ”ajutorul” lor suntem muuult mai calculati si optimisti 🙂 si eu am sunt un om care se inscrie in categoria oamenilor bolnavi 🙂 eu ma deplasez cu ajutorul unui scaun rulant, si pretuiesc fiecare moment pe care mi.l ofera viata, de curand am calatorit singura catre Danemarca (sotul meu lucreaza acolo) si pot zice ca pt mine a fost o ”aventura” in felul meu, am luat autobuzul pana la Bucuresti si de acolo avionul…si am ajuns… nu.mi venea a crede ca am reusit…dar inainte de a pleca am calculat tot in sensul ca nu am consumat lichide multe inainte de plecare(pt ca imi este greu sa merg la wc) mi.am pregatit cuvintele cu care ii voi ruga pe oameni sa ma ajute cand voi avea nevoie (conteaza cum le vorbesti :)) )…oricum…tot ce vreau sa spun ca orice boala avem trebuie tratata ca un prieten 🙂 pt ca ea iti da un curaj si un optimist aparte, noi vedem altfel obstacolele pe care le intampinam si nu ne panicam pt ca deja asuntem invatati cu greul… va doresc multa sanatate si muulta fericire alaturi de familia dvs. 🙂 🙂 :* 🙂 (deja am scris prea mult :)) :))
    P.S Dana nu arata ca o servitoare…arata ca o mama, sotie care.si iubeste familia maxim…asa arata o femeie familista!!! 🙂
    aaaa si inca ceva abia astept emisiunea sa inceapa 🙂 va pup

    Like

  33. Buna Dana, acum am citit acesta postare si as vrea sa va recomand sa luati legatura cu prof Roman Morar de la USAMVCLUJ. Cunosc persoane care s-au vindecat de diabet insulinodependent cu ajutorul dansului(in ani e drept….dar poate sa scape de insulina). Cerceteaza si testeaza din anii 70 produse+dieta de a restarta pancreasul. Il cunosc personal, mi-a fost profesor si e un om dedicat stiintei. Chiar daca dansul e destul de gasit dar merita. Succes si multa sanatate!

    Like

  34. Ma regasesc f mult in cele scrise!! Am diabet de 24 de ani!!! Eu am 41. Practic… Am trait mai mult cu el (diabetul) decat fara! Aveam 17 ani! Asa este!!! Este un mod de viata! Te educa, te ordoneaza!! Eviti excesele! Restul.. hipo, hiper… exista, apar, sunt accidente. Importanta este hemoglobina glicata! Eu am avut 6.1 la ultima verificare!! O mare victorie!! Multa sanatate!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s